Știința și drepturile omului sunt fundamentale pentru abordarea problemelor persistente cu care se confruntă societatea noastră, de la conflicte etnice și armate la suprapopulare, restricții ale drepturilor reproductive, poluare și sărăcie extremă. Aceste subiecte sunt frecvent întâlnite în știri și ne afectează viețile în fiecare zi.
Din dorința de a arăta tinerilor cum anume aceste două mari domenii de cunoaștere se intersectează în viața de zi cu zi, am dezvoltat proiectul For a better future – Training course for an integrated approach on science and human rights education. Intenția noastră a fost de a sublinia importanța culturalizării științifice, cât și a educației umaniste prin intermediul drepturilor omului, și de a încuraja tinerii să vadă nenumăratele punți prin care ele se conectează în mod natural, punți fără de care omenirea nu ar fi reușit să atingă progresul de care se bucură astăzi. Desigur, acest progres are și efecte secundare, dar chiar și acestea tot prin colaborarea acestor două arii de cunoaștere își vor găsi soluțiile.
Pentru a ajunge la cât mai mulți tineri, proiectul a urmărit într-o primă etapă formarea a 15 lucrători de tineret din România, Bulgaria și Malta (țările partenere în proiect). Astfel, am desfășurat un curs de formare de o săptămână care a avut loc în noiembrie 2023 la Sinaia. Ulterior, participanții la curs au organizat activități de învățare la nivel local pentru tineri din comunitățile lor, consolidându-și astfel pregătirea prin aplicarea competențelor și cunoștințelor dobândite. Pentru a afla mai multe despre cum a fost cursul de formare, vă invităm să urmăriți acest clip.
De activitățile organizate la nivel local s-au bucurat un număr de 307 tineri, care au devenit mai informați și mai conștienți de modul în care viețile le sunt îmbunătățite de știință și protejarea drepturilor omului.
Un rezultat important al proiectului este ghidul de bune practici „La intersecția dintre știință și drepturile omului”, disponibil în, disponibil în română, engleză și bulgară.
În România, evenimentul de lansare a ghidului a avut loc la 24 mai 2024 la centrul Education Point din București. La eveniment au participat lucrători de tineret, educatori, reprezentanți de la diverse ONG-uri și instituții implicate activ în lucrul cu tinerii. Aceștia au purtat discuții constructive, exprimând entuziasm și plecând motivați să integreze acest subiect în activitățile pe care le derulează cu tinerii.
Ghidul este un instrument valoros pentru oricine lucrează cu tineri, întrucât conține informații și exemple de bune practici ușor de aplicat. Acesta detaliază intersecția dintre știință și drepturile omului, dilemele etice asociate cu aceste domenii, și include sfaturi și îndrumări care promovează gândirea critică, dezvoltarea empatiei și responsabilitatea socială în rândul tinerilor, punând accent pe modul în care știința contribuie la promovarea și protecția drepturilor omului.
Ghidul nu este doar un document informativ, ci și un instrument practic pentru lucrătorii de tineret, oferind metode și abordări concrete care pot fi aplicate în diferite contexte.
Pe 10 iulie 2024, am organizat un webinar internațional, pentru a discuta despre impactul combinării științei și drepturilor omului în educația tinerilor. Acest ultim eveniment de diseminare a rezultatelor proiectului a reunit peste 70 de participanți de pe patru continente, care au reușit astfel să descopere noi metode de a folosi aceaste cunoștințe, precum și ghidul de bune practici, pentru a transforma educația tinerilor din comunitățile lor.
Suntem încrezători că impactul acestui proiect va continua să se extindă și să aducă schimbări pozitive în diverse comunități. În special, suntem nerăbdători să vedem cum vor beneficia tinerii în continuare de pe urma integrării cunoștințelor despre știință și drepturile omului în educația lor.
Prin aceste inițiative, ne propunem să inspirăm și să motivăm tineretul să devină agenți de schimbare în comunitățile lor. Lucrăm deja la noi proiecte care vor aprofunda această temă esențială, având speranța că prin educație și implicare vom contribui la construirea unei lumi mai echitabile și mai informate.






Proiectul a fost finanțat prin programul Erasmus+, coordonat de Asociația Secular-Umanista din România, în parteneriat cu asociația Humanists Malta și Values, Virtues, Integrity Foundation din Bulgaria.
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP. Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.