Un articol de Mihai Teodor B.
În fața unui flux de informații pe care nu îl putem verifica integral, facem ceea ce oamenii au făcut dintotdeauna. Ne bazăm pe judecata celor în care avem deja încredere. Dar este acest reflex o eroare a rațiunii sau mai degrabă este una dintre condițiile funcționării ei?
Mărturia socială și ambiguitatea digitală
Regina Rini, în studiul său despre știrile false și epistemologia partizanatului, arată că oamenii nu cred știri false pentru că sunt ignoranți, ci pentru că le primesc prin mărturia socială, un canal care, în condiții normale, este unul rațional. Când un prieten îmi spune ceva, am motive bune să îl cred. Problema apare când mecanismul este transferat pe rețelele sociale, unde normele comunicării față în față dispar, iar în golul lăsat se strecoară conținutul fals, care beneficiază de aparența credibilității fără angajament explicit.
La aceasta se adaugă afilierea partizană în calitate de indicator epistemologic. Dacă știu că cineva împărtășește valorile mele politice, am un motiv în plus să îi acord credit în privința afirmațiilor cu relevanță politică. Nu din orbire, ci pentru că evaluarea candidaților și a politicilor implică judecăți de valoare, iar un interlocutor care pornește de la aceleași premise are un avantaj de credibilitate. Această logică nu este vicioasă în sine. Devine periculoasă doar atunci când credibilitatea acordată co partizanilor depășește orice prag rezonabil. Problema nu este doar răspândirea informațiilor false, ci și apariția unei forme de dependență cognitivă care poate fi descrisă drept un nou tip de minorat epistemic.
Tribalismul epistemic și opacitatea algoritmică
Dacă Rini explică mecanismul psihologic și epistemic prin care ajungem să credem informații false, Lynch explică mediul tehnologic care transformă acest mecanism într-o vulnerabilitate sistemică. Michael Patrick Lynch, în The Internet of Us, descrie contextul structural care face posibil tot ceea ce descrie Rini. El introduce conceptul de tribalism epistemic, adică tendința de a evalua adevărul nu după criterii independente, ci după apartenența la un grup. Internetul, în loc să dizolve granițele tribale prin expunerea la perspective diverse, le-a consolidat. Bulele informaționale nu sunt un accident. Ele reprezintă produsul logic al unor platforme optimizate pentru engagement, nu pentru acuratețe.
Lynch identifică și o problemă mai subtilă, aceea a dependenței cognitive de instrumente pe care nu le înțelegem. Știm mai multe fapte ca niciodată, dar înțelegem tot mai puțin cum ajungem la ele. Nu ne lipsește informația. Ne lipsește contextul ei. Această opacitate a procesului de cunoaștere ne face și mai dependenți de tribul social ca arbitru al adevărului. Tribalismul și opacitatea algoritmică se hrănesc reciproc. Cu cât înțelegem mai puțin de unde vine informația, cu atât suntem mai vulnerabili la știrile false care circulă în interiorul comunităților noastre de încredere. Această dependență de infrastructuri opace nu afectează doar evaluarea informațiilor, ci și însăși condiția autonomiei raționale, ceea ce face posibilă reinterpretarea situației în termeni kantieni.
Minoratul epistemic
După cum am menționat, ne confruntăm cu o situație în care însăși autonomia individului este pusă în pericol, situație asemănătoare cu minoratul la care făcea referire Immanuel Kant. Așa cum filosoful german susținea în Ce este Luminarea?, ieșirea din „minoratul” intelectual înseamnă să îndrăznim să ne folosim de propria rațiune. Dar într-o lume dominată de conținuturi opace, această ieșire simbolică devine considerabil mai dificilă fără un cadru etic și politic care să garanteze un minim de alfabetizare contextuală. După Kant, minoratul „este neputința de a te servi de inteligența proprie fără a fi condus de un altul”. Ca atare, în epoca fake news, suntem amenințați cu revenirea la un minorat epistemic. Acesta nu este impus de o autoritate, ci produs de arhitecturi algoritmice concepute să maximizeze engagementul, indiferent de valoarea de adevăr a conținutului distribuit.
În loc de concluzie
Mă întorc la ideea de refugiu în tribul epistemic. Îl recunosc în mine. Și tu îl recunoști în tine. Tocmai de aceea cred că soluția nu poate fi să cerem oamenilor să fie mai puțin umani, mai puțin vulnerabili la oboseală cognitivă, mai puțin dependenți de încrederea socială. Spun asta pentru că există o tentă moralizatoare în discursul despre fake news, care blamează utilizatorul credul și pune povara schimbării pe cel mai vulnerabil. În același timp, actorii cu putere reală rămân neinterogați, și anume platformele, producătorii de conținut și agregatorii de date. Tribalismul epistemic pe care Lynch îl diagnostichează nu este o anomalie. Este o trăsătură adânc umană, exploatată sistematic de arhitecturi digitale construite fără niciun respect pentru adevăr. A răspunde la această criză înseamnă să construim instituții care să facă mai dificilă această exploatare. Miza nu este doar combaterea fake news, ci și apărarea autonomiei epistemice. O societate în care cetățenii nu mai înțeleg condițiile producerii și circulației cunoașterii riscă să-și piardă nu doar accesul la adevăr, ci și capacitatea de a gândi în mod autonom despre el.
Din această perspectivă, proiectele ASUR, printre care se numără cele de combatere a pseudoștiinței, de popularizare a științei și de promovare a gândirii critice, pot fi interpretate ca forme de rezistență epistemică într-un mediu informațional dominat de opacitate algoritmică. Umanismul secular devine astfel un răspuns practic la vulnerabilitățile cognitive amplificate de platformele digitale. Raționalitatea nu este doar presupusă, ci activ cultivată. În cadrul atelierelor și platformelor ASUR se mizează pe construcția unor practici de verificare și deliberare, capabile să contrabalanseze efectele tribalismului epistemic și ale opacității algoritmice.
Surse
- Lynch, Michael Patrick – The Internet of Us (2016).
- Kant, Immanuel – „Ce este Luminarea?” (1784).
- Rini, Regina – „Fake News and Partisan Epistemology” (2017).