Un articol de Boar Giulia Claudia, voluntară ASUR.
Umanismul înseamnă recunoașterea demnității și a egalității tuturor ființelor umane. De aceea, atunci când vorbim despre drepturile femeilor, vorbim despre o cauză profund umanistă. Cu ocazia proiectului V.O.I.C.E., voi explora, pe scurt, felul în care femeile au fost privite, tratate și reprezentate de-a lungul istoriei. De la idei filosofice și teologice până la fapte de curaj, marginalizare, luptă și schimbare socială, drumul a fost unul lung și adesea nedrept.
Războaiele cuvintelor
Încă din secolele XV-XVI, au fost tipărite numeroase lucrări care abordau întrebări fundamentale precum: „Ce este femeia?”, „Sunt femeile oameni?”, „Sunt femeile egale cu bărbații?”. Gisela Bock, în lucrarea „Femeia în istoria Europei”, reia aceste întrebări reflectând asupra modului în care au fost puse de-a lungul timpului.
Unele texte abordau tema dintr-o perspectivă religioasă. De exemplu, Despre noblețea și desăvârșirea sexului femeiesc (Agrippa von Nettesheim, 1529), Înaltă laudă întru preacinstirea femeii (Wilhelm von Ziegler, 1663) și oda satirică a Christinei Mariana von Ziegler (1639), în care sexul masculin era slăvit în numele femeilor.
Pe de altă parte, existau și lucrări care promovau ideea inferiorității femeii, spunând că e o copie nereușită a bărbatului. Abraham Sarteano, cu lucrarea Dușmanul femeilor, sau Jacob Fano, cu Apologia, atacau ideea egalității dintre bărbați și femei. Aceste texte promovau imaginea femeii ca o ispită periculoasă, folosindu-se de viclenie pentru a-l corupe pe bărbat. Romanul Trandafirului (Guillaume de Lorris, cca. 1230–1240), una dintre cele mai influente lucrări misogine, a fost criticată mai târziu de Christine de Pizan, care, în jurul anului 1400, a fost una dintre primele femei care și-au exprimat public dezacordul cu ideile marilor învățați ai vremii.
Vrăjitorie și erezie: femeile în fața religiei
Între secolele XV și XIX, femeile au fost adesea tratate cu suspiciune și brutalitate de către autoritățile religioase. În Europa și apoi în Statele Unite, multe au fost acuzate de vrăjitorie, torturate și ucise. Dacă ne gândim la ordalii (moduri de stabilire a dreptății sau a vinovăției prin probe bazate pe superstiții), femeile erau supuse la teste absurde: li se legau mâinile și picioarele în cruce și erau aruncate în apă. Dacă pluteau, erau considerate vrăjitoare. Dacă se scufundau, erau nevinovate, dar deseori nu mai supraviețuiau pentru a beneficia de acest verdict. Aceasta era „ordalia cu apă rece”, dar exista și varianta cu apă fierbinte, în care mâna trebuia scufundată în apă clocotită. Astfel de metode reflectau nu doar ignoranța vremii, ci și rolul femeii ca țap ispășitor al societății.
În multe contexte religioase, opresiunea persistă. În unele comunități musulmane, femeile sunt mutilate genital pentru a le „purifica” și a le împiedica să simtă plăcere sexuală. Această practică brutală este justificată prin norme religioase, dar în realitate reprezintă o formă gravă de violență de gen. Pentru mai multe detalii despre aceste realități, recomand cartea Necredincioasa, de Ayaan Hirsi Ali.
Femeile și războiul: dincolo de stereotipuri
„Femeile nu luptă în războaie” – în realizate, această afirmație nu reflectă realitatea istorică. Svetlana Aleksievici, în lucrarea sa Războiul nu are chip de femeie, documentează implicarea femeilor în conflicte armate încă din antichitate. Femeile au luptat în armatele din Atena și Sparta, în campaniile lui Alexandru Macedon, la asediul Constantinopolului și în ambele Războaie Mondiale. Și am să las aici câteva exemple notabile: Boudica, lideră a unui trib celtic care s-a răzvrătit împotriva ocupației romane; Ioana d’Arc, simbol al rezistenței franceze; Nakano Takeko, samurai care a murit în luptă în secolul XIX; Susan Travers, singura femeie care a luptat în Legiunea Străină Franceză; Nancy Wake, spioană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; Zoya Kosmodemyanskaya, luptătoare de gherilă sovietică. În România, Ecaterina Teodoroiu a luptat în Primul Război Mondial, iar Elena Caragiani a fost prima femeie aviator român și primul corespondent de război din lume care a scris „reportaje din avion”.
Căsătoria: între autoritate și lipsă de consimțământ
În Grecia și Roma antică, căsătoria era o înțelegere contractuală între tatăl fetei și mire. Fetele erau căsătorite de la vârste fragede (14-15 ani), fără posibilitatea de a-și alege partenerul. După cum am citit în Cronica ilustrată a omenirii, femeile nu aveau putere juridică, astfel că acordul lor nu era necesar. De zestre beneficia numai soțul, care o primea ca și garanție financiară. Femeia avea dreptul la zestre numai în situația în care divorța.
În România, Codul Civil din 1865 consfințea o serie de restricții severe pentru femei, care erau tratate din punct de vedere juridic ca minore sau persoane cu dizabilități mintale. Acestea nu aveau autonomie legală: nu puteau semna acte fără acordul soțului sau al autorităților, nu își puteau administra veniturile, își pierdeau cetățenia dacă se căsătoreau cu un bărbat străin, nu aveau dreptul de a cere pensie alimentară, nu puteau fi tutore legal și erau obligate să locuiască la domiciliul stabilit de soț. Pe scurt, femeile erau private de drepturi civile și politice fundamentale. Lucrurile au început să se schimbe abia în 1929 prin Legea contractelor de muncă și apoi în 1932 prin Legea pentru ridicarea incapacității civile a femeii măritate.
Femeile și nebunia: investigația lui Nellie Bly
Jurnalista Elizabeth Jane Cochran, cu pseudonimul de Nellie Bly a încercat în anul 1887 să afle din interior dacă zvonurile despre brutalitatea și neglijența de pe Insula lui Blackwell erau adevărate. Pentru a ajunge să fie internată în ospiciu, aceasta a trebuit să exerseze în fața unei oglinzi diferite expresii și s-a cazat la o pensiune, unde a încercat să pară nebună în fața gazdelor. Desigur, a fost rapid internată. După 10 zile, a fost eliberată la cererea ziarului The World. În articolele scrise ulterior și în cartea sa, Zece zile într-o casă de nebuni, dezvăluie tratamentele inumane: hrană stricată, băi cu apă rece, lipsă de îngrijire medicală, abuzuri fizice și emoționale. Lucrarea ei a avut un impact semnificativ în expunerea condițiilor din spitalele psihiatrice și a modului abuziv în care femeile erau internate.
Mișcarea pentru drepturilor femeilor – începuturile
De-a lungul istoriei, femeile au avut drepturile îngrădite în funcție de cultură, epocă, geografie și influențe religioase. Din păcate, multe dintre aceste realități nu sunt reflectate suficient în cărțile de istorie, mai ales în cele din România, care oferă doarte puține informații despre cum trăiau femeile în trecut. Totuși, anumite momente-cheie au reușit să marcheze pași importanți în lupta pentru emancipare. Voi enumera în continuare câteva dintre aceste momente.
Un astfel de moment a fost greva muncitoarelor din fabricile de chibrituri din Londra, începută pe 5 iulie 1888. Aproximativ 1.400 de femei – majoritatea tinere – s-au ridicat împotriva condițiilor inumane de muncă și a diferențelor salariale uriașe. În timp ce ele câștigau doar 8 șilingi pe săptămână, colegii lor bărbați, pentru aceeași muncă, primeau 40 de șilingi. Programul era de 12-14 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, într-un mediu sufocant și toxic. Pasta de fosfor alb folosită în producția chibriturilor Lucifer putea duce la probleme medicale grave, precum necroza maxilarului – o afecțiune dureroasă și desfigurantă.
Între 1880 și 1890 au avut loc mai multe proteste, printre care și cel de pe Marele Doc din 1889. Greva femeilor a inspirat și alte categorii de muncitori să-și ceară drepturile. În urma acestor mișcări, au fost implementate primele măsuri de protecție a sănătății la locul de muncă: îmbunătățirea sistemelor de ventilație, introducerea produselor de igienă și consult medical pentru angajații cu probleme dentare.
Tot în această perioadă a luat avânt și lupta pentru drepturi politice. În 1903, Emmeline Pankhurst a fondat Uniunea Socială și Politică a Femeilor, o organizație care milita pentru dreptul femeilor de a vota și de a deține funcții publice. La început, mișcarea a avut susținere restrânsă, dar cu timpul a crescut considerabil. În 1918, în urma eforturilor susținute, a fost adoptat Actul de reprezentare a poporului, care a oferit pentru prima dată drept de vot femeilor din Regatul Unit și Irlanda.
În România, abia în 1929, femeile au dobândit dreptul de vot în cadrul alegerilor locale. Constituția din 1938 a recunoscut dreptul de vot femeilor care au împlinit vârsta de 30 de ani și abia Constituția din 1946 a introdus dreptul de vot universal pentru populația majoră, indiferent de sex.
Astăzi: lupta pentru drepturi continuă în multe țări
Din păcate, și în prezent femeile sunt nevoite să se lupte pentru drepturile lor. Deși există tratate internaționale, precum Convenția ONU din 1979 (CEDAW – The Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women), nu toate statele o respectă. Turcia, de exemplu, s-a retras oficial în 2021. În România, există încă lacune legislative. De exemplu, un bărbat care a filmat femei în baie a fost lăsat liber, pentru că legea nu interzice explicit acest act în spații considerate publice, precum toaletele sau vestiarele.
Povestea drepturilor femeilor este una de rezistență, curaj și solidaritate. Este o poveste despre umanitate și despre recâștigarea demnității. Din punct de vedere al respectării drepturilor femeilor și realizarea unei legislații concrete care să condamne abuzurile și discriminarea, mai avem un drum lung de parcurs. Însă mai am speranța că vom reuși să o facem, prin perseverență, și dacă ne susținem unii pe alți în realizarea acestui demers.
Lucrări pe care le-am folosit pentru documentare și pe care le recomand:
- Femeia în Istoria Europei – Gisela Bock
- Procesele vrăjitoarelor – Gheorghe Brătescu
- Necredincioasa – Ayaan Hirshi Ali
- Cronica Ilustrată a omenirii. Grecia și Antichitatea clasică
- Războiul nu are chip de femeie – Svetlana Aleksievici
- Traficul de persoane, proxenetismul, crima organizată – Nicoleta Cristuș
- În apărarea drepturilor femeii – Mary Wollstonecraft
- Drepturile femeilor în justiția internațională de Av. dr. Anca‐Elena Bălășoiu
- Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
- 10 Notable Women who fought in Wars – articol de Kate Boland
- 28 Female War Heroes you’ve never heard about – articol de Lisa Waugh
- Femei în Război – articol de Bianca Pădurean și Claudiu Pădurean pentru rfi România
- Women, Work and Health: The Meci-Girls Strike of 1888 (Femei, Lucru și Sănătate: Revolta Fetelor din fabricile de chibrituri din 1888) – Dr. Claire Jones
- I Incite this Meeting to Rebellion – discursul ținut de Emmeline Pankhurst
- Zece zile într-o casă de nebuni Ten Days in a Mad-house – Nellie Bly, 1887, audio-book
- Biographics, Nellie Bly: Pioneer of Undercover Journalism
1 Comments
LevSt.
„…Umanismul… si a egalitatii…”___–___inca o utopie, insa -cum am mai spus de multe ori- Romania ar avea sansa sa devina cap de afis pozitiv, prin legiferarea unei situatii de facto, in orice particularitate sociala, anume, femeile sunt mai multe(exceptie China) femeile TRAIESC mai mult cu 2-3 ani, raportat la M, F. sunt mult mai putine care devin alcoolice, tutungioaice, sau se drogheaza, iar majoritatea detinutilor sunt barbati( de fapt masculi), este evident ca femeile au sanse mai mari de supravietuire , fiind mai destepte, de unde concluzia ca ele ar treb ui sa conduca societatile, deci trebuie legiferat ca adevarata reprezentare sa fie impusa, adica parlamentul sa aiba 51 la suta femei, asa si si guvernul, presedintia si toate structurile politice , administrative, etc.. Evident, cu aceleasi responsabilitati si nu cum a procedat -ca ex.- elena udrea, care a crezut ca poate talhari mai abitir ca barbatii si nu va fi tinuta responsabila , doar pentru ca este femeie..Si, aceiasi regula comuna, alegerea lor in atari functii NU pe baza de declaratii si declamatii patriotarde , CI pe baza de CE A FACUT inainte de acest moment, de unde o alta regula, NIMENI nu mai trebuie ales in asa functii, daca nu are minim 35 ani, si astfel se poate verifica ce a facut in profesia pentru care s-a pregatit, unde a stat la diversele evenimente sociale, etc.De unde -per total- desi Elena Lasconi tot mai da cu batul prin balti, sugestia mea este ca femeile Romaniei sa se uneasca si sa o impuna presedinte si-totodata- sa cearna alte femei pentru diversele posturi inalte si de extrema importanta(ex. sef SRI, Emilia Sercan). altfel golani ca ponta sau antonescu, vor pune iarasi mana pe putere:”„…victor ponta,tendinte autoritare…”(Puterea Cincea)___–___v. ponta și c. antonescu, doi golani imbatraniti in nesimtire și nerusinare, amandoi si-au „omorat” primele neveste, doar pentru că gasisera pe altele mai „grase”( pline de bani), in sfarsit 2 indivizi -total paraziti de lux-care inca au tupeu de buricul pamantului, venind cu clisee rasuflate, oricum fara nicio bază REALA că chiar ar incearca CEVA, CI doar praf in ochii fraierilor: „crin antonescu:”sunt de al vostru, ma voi intoarc intre voi!”_–_Ha și iar ha, cati muncitori si-au permis sa ia o vacanta de ZECE ani și sa trăiască in lux?