Curtea a decis că acordul prezumat pentru înscrierea copiilor la orele de religie este neconstituțional și că Religia poate fi studiată numai după exprimarea dorinței elevului major, respectiv a părinților sau tutorelui legal instituit pentru elevul minor. În acest context, Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), cere Ministerului Educației să acționeze de urgență pentru:
- a informa toți elevii, părinții acestora și profesorii asupra deciziei recente a CCR
- a se asigura că școlile nu efectuează presiuni asupra elevilor și/sau părinților pentru a-i determina să accepte participarea la orele de Religie
- plasarea orelor de Religie doar la începutul sau sfârșitul programului de studiu
- schimbarea modalității de stabilire a mediei generale astfel încât notele obținute la orele de Religie să nu mai fie luate în calcul.