Un articol de Boar Giulia Claudia, voluntară ASUR.
În perioada 14–22 iunie 2025, am avut ocazia să particip la cursul internațional „Managing the Polarities of Democracy”, desfășurat la Bansko, în Bulgaria. Proiectul a fost fost organizat de „Values, Virtues, Integrity” Foundation, cofinanțat prin programul Erasmus+ și a reunit 34 de lucrători de tineret din Bulgaria, România, Italia, Ucraina, Macedonia de Nord, Serbia, Grecia și Turcia. Eu am făcut parte din echipa din România, participantă la proiect din partea A.S.U.R.. A fost o experiență intensă, care mi-a oferit o nouă perspectivă asupra democrației și a provocărilor sale contemporane.
Ce înseamnă, de fapt, democrația?
Lumea se confruntă în momentul de față cu ă polarizare politică accentuată. Vedem tot mai des cum alegerile parlamentare și prezidențiale din diverse țări — Germania, SUA, Italia, Franța, Turcia și chiar România — aduc în prim-plan forțe extremiste, în special de dreapta. În acest context, merită să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă democrația și cum funcționează ea, dincolo de sloganuri.
Deși termenul nu are o definiție oficială în Dreptul Internațional, democrația este un concept născut în Atena antică, la intersecția dintre filosofie și politică. În greacă, demos înseamnă „popor”, iar kratos – „putere”, deci „puterea poporului”.
Democrația ateniană era directă: cetățenii (bărbați majori, născuți din părinți atenieni și cu serviciul militar îndeplinit) participau direct la luarea deciziilor în cadrul Ecclesiei – Adunarea Poporului. Evident, acest sistem funcționa într-un polis cu o populație limitată și excludea femeile, sclavii și străinii.
În Imperiul Roman, modelul s-a transformat într-un sistem de reprezentare, mai apropiat de democrațiile indirecte de astăzi. Aici apar primele dileme cu care ne confruntăm și azi: cât de reprezentativ este sistemul? Ce criterii trebuie să îndeplinească un candidat? Cum se asigură participarea reală a cetățenilor?
Reprezentare vs. Participare: un dezechilibru?
În România, alegătorii votează direct președintele. Pentru Parlament, votul se acordă pe liste de partid, fără posibilitatea de a alege individual candidații. Așadar, putem vorbi cu adevărat despre o democrație reprezentativă, dacă votul nostru nu vizează direct persoanele care ne vor reprezenta în Parlament?
Montesquieu ridica această problemă încă din secolul al XVIII-lea, în lucrarea Despre spiritul legilor: cum poate un popor nepregătit să aleagă oameni capabili să administreze statul? Întrebarea rămâne valabilă, în special când vedem cât de puține cerințe trebuie să îndeplinească un candidat pentru a ajunge în funcții de decizie.
Conform Articolului 37 din Constituția României, pentru a candida: trebuie să ai cetățenia română și domiciliul în țară; să nu faci parte din categoriile interzise (judecători, magistrați, militari etc.); să ai vârsta minimă: 23 de ani pentru Camera Deputaților, 33 pentru Senat, 35 pentru Președinție.
Ce nu spune Constituția, dar funcționează ca o regulă nescrisă: trebuie să fii susținut de un partid politic.
Nu se cere vreo evaluare psihologică, vreo minimă pregătire profesională sau educațională. În timp ce pentru alte funcții publice (judecători, profesori, funcționari) există standarde clare de competență, accesul în politică pare să aibă cele mai permisive criterii. Este un semnal de alarmă — și un semn de neglijență față de importanța funcțiilor publice.
Democrația ca sistem de polarități
Unul dintre cele mai interesante concepte discutate în cadrul cursului de la Bansko a fost modelul „Polarities of Democracy”, dezvoltat de Polarities of Democracy Institute. Acest model propune o viziune complexă și echilibrată a democrației, în care nu vorbim doar despre drepturi sau mecanisme de guvernare, ci despre tensiunile naturale dintre principii esențiale, aflate într-un echilibru dinamic.
Modelul este structurat în 10 elemente, grupate în 5 perechi de polarități interdependente:
Proces echitabil (Due Process) ↔ Justiție (Justice)
Un proces echitabil presupune că toți cetățenii beneficiază de aceleași drepturi și garanții în fața legii. Dar acest proces nu are valoare în absența justiției — adică a unei aplicări corecte, imparțiale și eficiente a legii. La rândul ei, justiția nu poate funcționa fără un cadru procedural echitabil. Cele două nu se exclud, ci se susțin reciproc. Fără justiție, procesul echitabil e gol de conținut. Fără proces echitabil, justiția devine arbitrară.Libertate (Freedom) ↔ Autoritate (Authority)
Libertatea individuală este un pilon al democrației, dar nu poate fi absolută. Fără o formă de autoritate legitimă care să reglementeze relațiile dintre cetățeni și să prevină abuzurile, libertatea se poate transforma în haos sau în dominația celor mai puternici. Pe de altă parte, autoritatea fără respect pentru libertate duce inevitabil spre opresiune. Așadar, libertatea are nevoie de autoritate ca limită responsabilă, iar autoritatea are nevoie de libertate ca fundament al legitimității.Drepturile omului (Human Rights) ↔ Obligații comune (Communal Obligations)
Nu putem vorbi despre drepturi individuale fără să discutăm și despre responsabilitățile față de ceilalți. Drepturile omului trebuie garantate, dar ele trebuie și echilibrate cu nevoile colective și cu binele comun. Într-o democrație funcțională, fiecare persoană se bucură de libertăți, dar și contribuie la binele comunității prin respectarea legilor, implicare civică și solidaritate.Reprezentare (Representation) ↔ Participare (Participation)
Reprezentarea politică — prin alegeri, mandate, delegați — este doar o parte a democrației. Fără participarea activă a cetățenilor în viața publică (prin vot, protest, implicare civică sau voluntariat), reprezentarea devine formală și, uneori, ilegitimă. Participarea este sursa reală a puterii reprezentanților. În același timp, participarea trebuie organizată și canalizată eficient prin mecanisme de reprezentare. Cele două se întrepătrund: nu poți avea una fără cealaltă.Diversitate (Diversity) ↔ Egalitate (Equality)
Democrația presupune recunoașterea și valorizarea diversității — de opinii, de etnie, de religie, de stiluri de viață. Dar această diversitate nu poate fi reală fără egalitate de șanse și de tratament. Dacă unele grupuri sunt marginalizate sau discriminate, vocea lor nu va fi nici auzită, nici respectată. Pe de altă parte, egalitatea impusă fără recunoașterea diferențelor riscă să ignore nevoile specifice ale minorităților. Prin urmare, diversitatea și egalitatea trebuie să fie în echilibru, pentru a crea o societate incluzivă și echitabilă.
O reflecție personală
Experiența de la Bansko mi-a oferit o prismă nouă prin care să privesc democrația — nu doar ca pe un sistem politic, ci ca pe un echilibru fragil între principii care trebuie negociate și păstrate în armonie. Totodată, am învățat mai multe despre sistemele politice din alte țări și despre cum tinerii din Europa de Sud-Est se raportează la democrație, participare și responsabilitate.
Pentru aprofundarea subiectului, recomand:
Montesquieu – Despre spiritul legilor