În curând, România va decide cine ne va conduce în următorii ani. Alegerile prezidențiale și parlamentare vor modela viitorul țării noastre. Însă observăm că religia continuă să fie instrument central în campaniile electorale. Dar cât de sănătoasă este această combinație pentru o democrație modernă?
Recensământul din 2021 ne-a arătat creșterea diversității religioase a românilor, iar această diversitate ar trebui să fie un punct de plecare pentru politici incluzive și echitabile. În schimb, mulți candidați apelează la un discurs puternic religios, în special ortodox, uitând că statul are obligația de a-i reprezenta pe toți cetățenii, indiferent de credințele lor.
Etalarea credințele religioase nu ur trebui să fie un test pentru politicieni
Fiecare politician are dreptul la credințele sale personale, dar aceste convingeri nu ar trebui să devină un criteriu în vot. Dacă ne așteptăm de la politicieni să ne arate cât de religioși sunt, nu facem decât să încurajăm ipocrizia. Pentru că cei mai mulți dintre ei vor minți și o vor face fără mari dificultăți. Nu ar trebui să testăm credibilitatea sau pregătirea politicienilor pe baza religiei lor, ci pe baza ideilor și soluțiilor pe care le propun pentru guvernare. Întrebările despre politică și administrație aparțin campaniei; cele despre religie și credințe ar trebui să fie lăsate pentru viața personală.
Secularismul este Esențial!
Alegerile de anul acesta sunt o ocazie de a cere mai mult de la viitorii noștri lideri. Trebuie să ne asigurăm că drepturile femeilor, ale minorităților și ale celor care nu se identifică cu nicio religie sunt respectate. Separarea clară dintre biserică și stat nu este un atac asupra religiei, ci o garanție că politicile publice vor servi interesele tuturor, nu doar ale unei majorități religioase.
România are nevoie de lideri care să construiască un viitor pentru toți cetățenii, nu doar pentru cei care le împărtășesc credințele religioase. Haideți să cerem politicienilor să respecte diversitatea, să protejeze drepturile fiecăruia și să pună rațiunea, nu dogmele, la baza deciziilor lor.