Religia și autoritarismul în lume: lansăm în România Freedom of Thought Report

Te invităm pe 10 martie la o discuție despre libertatea de gândire și conștiință.

În tot mai multe țări din lume, politicienii invocă „valorile tradiționale” și religia pentru a justifica restrângerea drepturilor omului și pentru a limita libertatea de exprimare. Aceasta este una dintre concluziile principale ale Freedom of Thought Report 2025, raportul global realizat de Humanists International.  ASUR aduce acest raport și în România și vă invită marți, 10 martie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Lipscani 42 din București, la un eveniment public de lansare și dezbatere. Vom discuta despre libertatea de conștiință, relația dintre religie și politică și rolul valorilor democratice într-o societate pluralistă.

📍 10 martie 2026
🕖 ora 19:00
📍 Librăria Humanitas Lipscani 42, București

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Rezervă-ți locul!

Ce arată Freedom of Thought Report

Freedom of Thought Report este publicat anual de Humanists International și analizează modul în care statele din întreaga lume respectă libertatea de religie sau convingeri și libertatea de exprimare.

Ediția din acest an evidențiază o tendință îngrijorătoare: în tot mai multe țări, religia este folosită pentru a legitima restrângerea drepturilor civile și pentru a consolida regimuri cu tendințe autoritare. Raportul arată că, deși unele state au făcut progrese în ceea ce privește acceptarea persoanelor non-religioase și protejarea libertăților civile, în alte părți ale lumii guvernele invocă „apărarea religiei” sau „valorile tradiționale” pentru a limita libertatea de exprimare, marginaliza minoritățile și submina instituțiile democratice. Raportul documentează discriminarea și persecuția cu care se confruntă persoanele non-religioase și minoritățile de convingeri în întreaga lume — de la legi privind blasfemia și apostazia, până la discriminare socială sau restricții asupra libertății de exprimare.

De ce este relevant raportul pentru România

Chiar dacă România nu se confruntă deocamdată cu forme extreme de persecuție precum cele documentate în alte regiuni ale lumii, raportul oferă un cadru util pentru a înțelege cum relația dintre religie, politică și drepturile omului poate influența calitatea democrației.

„Freedom of Thought Report este important pentru România, chiar dacă aici nu vorbim momentan despre forme extreme de persecuție. Raportul ne ajută să vedem mai clar cum anumite idei – precum privilegiile religioase sau apelul politic la «valorile tradiționale» – pot influența legislația, discursul public și calitatea democrației. Este un instrument util pentru a înțelege de ce separarea statului de religie și protejarea libertății de conștiință sunt esențiale într-o societate democratică”, a declarat Toma Pătrașcu, președintele ASUR.

Te așteptăm la lansare

Evenimentul organizat de ASUR va avea forma unei discuții publice despre libertatea de conștiință și rolul secularismului într-o societate democratică. La dezbatere vor participa reprezentanți ai societății civile, jurnaliști și cercetători interesați de teme precum:

  • libertatea de conștiință

  • relația dintre stat și culte

  • rolul valorilor democratice într-o societate pluralistă.

Dacă aceste subiecte te preocupă, te invităm să ni te alături pe 10 martie.

What's your reaction?
0Cool0Upset0Love0Lol

Alătură-te discuţiei

GLISEAZĂ ÎN SUS ⇢