Decizia recentă a instanței care obligă Ministerul Sănătății să reglementeze și, posibil, să deconteze practici precum acupunctura, homeopatia și alte terapii fără bază științifică este un pas periculos spre risipirea fondurilor publice pe tratamente ineficiente. Într-un sistem sanitar deja subfinanțat, este esențial ca resursele să fie alocate exclusiv intervențiilor validate științific, în urma unor studii riguroase.
În timp ce România se pregătește să finanțeze pseudomedicina, alte țări au luat măsuri pentru a elimina aceste practici din sistemele lor publice de sănătate:
- Franța a decis în 2019 să oprească complet rambursarea homeopatiei, după ce Autoritatea Națională pentru Sănătate a concluzionat că nu există dovezi privind eficiența acesteia.
- Anglia a eliminat finanțarea homeopatiei din NHS încă din 2017, decizie susținută ulterior de instanțe. Raportul Camerei Comunelor a stabilit clar că aceste „tratamente” nu funcționează mai bine decât un placebo.
- Germania s-a confruntat cu proteste din partea medicilor, care au solicitat ca asigurările de sănătate să nu mai acopere homeopatia, subliniind că „nu există suficiente dovezi științifice care să justifice finanțarea acestor practici.”
„Este îngrijorător și chiar revoltător ca Ministerul Sănătății să deconteze așa-zise terapii și tratamente fără bază științifică, dar lasă deoparte problemele reale ale sistemului de sănătate. În timp ce sute de mii de români nu își permit accesul la servicii de sănătate, statul va susține financiar terapii care nu au trecut testul științei. Într-un sistem public deja subfinanțat, astfel de decizii înseamnă mai puține resurse pentru tratamentele care chiar funcționează.” – Toma Pătrașcu, președintele ASUR
Sănătatea publică trebuie să se bazeze pe știință, nu pe credințe sau presiuni din partea unor grupuri de interese. ASUR atrage atenția asupra pericolului ca banii contribuabililor să fie folosiți pentru a susține practici care nu trec testul rigorii științifice, în timp ce probleme reale din sistemul de sănătate rămân nerezolvate.
Cerem Ministerului Sănătății să își prioritizeze resursele către servicii medicale bazate pe dovezi și să nu transforme Casa Națională de Asigurări de Sănătate într-un sponsor al pseudomedicinei.


1 Comments
LevSt.
„…nu pe credinte…”___mai grav și daunator, atunci cand indoctrinarea este facuta de persoane/functii inalte, unde neutralitatea ar trebuie sa fie norma, chiar lege :
CNA și datorita comuna…(vasile banescu) „„…Restul… nu e de la Dumnezeu și….”___–-___Imposibil, ORICE vine de la D-zeu(dacă ar exista) ,intarit de multe ori in Biblie, la modul cel mai clar in Iov 2:10 -„Ce! Primim de la D-zeu binele, nu și raul?”….Oricum rabufnirile din articol denota că inca -autorul- nu s-a hotarat, ori ateu, ori „credincios”. Atentie la Luca 16:13 ,”Nu puteti sluji și lui D-zeu și lui Mamona”
Altfel, de acord cu limitarile (in subventii, decontari, etc.) al unor „ramuri” medicale, totusi , cred că in Romania nu exista practica de Chiropractor, este benifica in f. multe situatii, eventual restrictii la manipularile in zona gatului, eventual lucru in echipa, adica chiropractor-neurolog…