ASUR oferă un telescop pentru o idee

Dorim să folosim telescop pentru a atrage copiii către astronomie. Vom organiza observații astronomice în parcul din comunca Baru și în parcurile din Hațeg. De asemenea, vom avea prezentări tematice și sesiuni de comunicări despre astronomie cu ocazia Zilei Pământului și a altor evenimente de peste an. În plus, dorim să organizăm un eveniment numit 100 ore de Astronomie dedicat atât elevilor din cele două școli cât oamenilor de comunitate, care timp de două zile și două nopți vor avea posibilitatea de a privi miunile cerului prin telescop.” a declarat prof. Matei Dan, responsabilul de proiect.”Anul acesta, am avut proiecte de popularizare a științei la care au participat și elevi din mediul rural. Ne-a bucurat foarte mult interesul lor de a învăța lucruri noi, așa că am vrut să îi recompensăm și să îi încurajăm să studieze în continuare. Îi felicităm pe câștigători și sperăm ca măcar o parte din elevii din Petros și Hațeg să devină pasionați de astronomie.” a declarat Atila Nyerges, președinte ASUR.Proiectele au fost jurizate în funcție de activitățile propuse, obiectivele urmărite, intensitatea estimată a utilizării, categoriile și numărul de beneficiari implicați și eventuale colaborări cu alte școli/instituții din alte localități.  ]]>

What's your reaction?
0Cool0Upset0Love0Lol

Alătură-te discuţiei

GLISEAZĂ ÎN SUS ⇢