principiilor umaniste și a importanței apărării acestora în societatea românească. Pentru a vedea infograficul despre umanism realizat de ASUR, click aici. Ziua Mondială a Umanismului a fost inițiată de Asociația Umanistă din America, fiind sărbătorită în preajma solstițiului de vară, încă de la mijlocul anilor ’80. Sprijinind această cauză, tot mai multe asociații umaniste și secular-umaniste din lumea întreagă s-au alăturat acțiunii de a răspândi valorile pozitive ale umanismului și de a le folosi pentru realizarea unor schimbări însemnate în viața oamenilor. În ultimii ani, Ziua Mondială a Umanismului a fost sărbătorită exclusiv pe data de 21 iunie.]]>
5 Comments
constantin
Felicitari ca existati ca asociatie. O Romanie umbrita si apasata de obscutantismul religios tâmp si orb, care a tinut poporul in intuneric, saracie si incultura avea nevoie de ASUR.
Occidentul civilizat si cult, care pretuieste valorile umaniste este in contradictie pregnanta cu tarile est europene unde sunt adulate nonvalorile si mintile intunecate de religie, unde fanatismul religios este ridicat la rang de spiritualitate.
Codreanu Lucian
Paradoxal, deși combate religia, secular-umanismul este în adevăratul sens al cuvântului o religie; de fapt, este una din religiile omului modern, mereu rătăcitor în căile sale. Umanismul pune mare accent pe latura creativă a omului (de acord cu această afirmație până la un punct). Personal, după lungi și aprofundate documentări aspura a ceea ce însemană umanismul și ASUR, am ajuns să resping umanismul prezentat și susținut de ASUR, din mai multe motive: ateismul, contestarea valorilor naționale, lupta împotriva vieții (ASUR-enii sunt pro-avort și susțin ,,drepturile” homosexualilor), dezinformări și incitare la ură (prin unele site-uri penibile și pagini facebook), îndoctrinare și subiectivism, egoism etc. Personal nu pot să susțin maniile unor oameni plini de sine, ft subiectivi și incorecți în afirmații, refractari la ideile înalte și nobile pe care le susține religia (marii filosofi și mințile luminate au vorbit altfel despre religie – Petre Țuțea, Michel Henry, Blaise Pascal, F.M. Dostoievki, ); din punctul meu de vedere, umanismul secular se anulează prin el însuși, acesta câștigând mințile care iubesc foarte mult doar maniera formativă a lucrurilor.
Codreanu Lucian
@ Constantin
Cultura și civilizația europeană pe care o susțineți atât de mult nu mai este reper în direcția morală. Când vorbim despre cultura europeană, vorbim de două stadii și perioade diferite: Europa de dinainte de anii 70 cu valorile sale iudeo-creștine și Europa de după anii 70 cu involuția sa morală. În Europa de astăzi, în afară de avântul tehnologic (ft avansat de altfel), au sporit în număr dramatic sinuciderile (în Elveția, una din cele mai bogate țări europene, se constată un număr de 7-10 sinucideri pe zi), numărul divorțurilor, depresivitatea, subcultura (care este importată masiv la noi), numărul tinerilor depresivi și pătimași (Danemarca, are cel mai ridicat număr de tineri potatori -bețivi; la 14 ani, copii sunt declarați maturi, și au dreptul de a decide asupra viitorului lor), numărul homosexualilor etc. Deși europenii au situații financiare ft bune (cu excepţia crizei actuale), stresul, depresivitatea şi sinuciderile sporesc. ASUR, se aliniază pe această linie, din păcate; degeaba susțin ei laicitatea și respectul față de ceilalți (pe care nu-l au – a se vedea paginile penibile de facebook: OFCR, Atheus, Atei în România, Gândesc, sunt ateu, Biblia pentru sceptici, moromeția.ro etc.), când permanent se arată aprigi luptători înverșunați împotriva valorilor naționale, fiind tributari, în cea mai mare parte, utopiilor intelectuale europene din secolele XIX și XX.
Codreanu Lucian
De ce nu lăsați comentariile? În acest mod poate fi o dezbatere civilizată și pertinentă. De ce?
Codreanu Lucian
Paradoxal, deși combate religia, secular-umanismul este în adevăratul sens al cuvântului o religie; de fapt, este una din religiile omului modern, mereu rătăcitor în căile sale. Practic, umanistul cade în propria sa adulație (se autodivinizează), își divinizează rațiunea, se închină zeiței rațiune cu mult patos, în loc să-L adore pe Creator. Umanismul pune mare accent pe latura creativă a omului (de acord cu această afirmație până la un punct). Personal, după lungi și aprofundate documentări aspura a ceea ce însemană umanismul și ASUR, am ajuns să resping umanismul prezentat și susținut de ASUR, din mai multe motive: ateismul, contestarea valorilor naționale, lupta împotriva vieții (ASUR-enii sunt pro-avort și susțin ,,drepturile” homosexualilor), dezinformări și incitare la ură (prin unele site-uri penibile și pagini facebook), îndoctrinare și subiectivism, egoism etc. Personal nu pot să susțin maniile unor oameni plini de sine, ft subiectivi și incorecți în afirmații, refractari la ideile înalte și nobile pe care le susține religia (marii filosofi și mințile luminate au vorbit altfel despre religie – Petre Țuțea, Michel Henry, Blaise Pascal, F.M. Dostoievki, Lev Tolstoi etc.); din punctul meu de vedere, umanismul secular se anulează prin el însuși, acesta câștigând mințile care iubesc foarte mult doar maniera formală a lucrurilor.